Ionuț Simionca (PMP): ”Încep studiile pentru Autostrada Nordului. Lucrurile se mișcă în direcția bună, dar cu viteza melcului”

233

Fostul deputat PMP Ionuț Simionca, inițiator al Legii Autostrada Nordului, s-a arătat mulțumit de faptul că au început să se miște lucrurile în ceea ce privește realizarea acestui obiectiv major de infrastructură rutieră, dar este de părere că acestea se derulează cu ”viteza melcului” și nu crede că această investiție se va încadra în termenul prevăzut de lege, de 4 ani.

”Lucrurile au început să se miște în direcția bună, dar cu viteza melcului. Încep studiile pentru autostradă, inclusiv pentru tronsonul care include Centura Bistriței. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente loturilor 2 (Bistrița – Vatra Dornei) și 3 (Vatra Dornei – Suceava) ale Autostrăzii. Varianta ocolitoare a municipiului Bistrița este parte componentă a Lotului 2 din Autostrada Nordului. Pentru lotul 1 (Baia Mare – Bistrița), studiul de fezabilitate a fost licitat și adjudecat, dar au fost depuse contestații, motiv pentru care contractul nu a putut fi încă semnat”, a scris Ionuț Simionca pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Însă, deși este mulțumit că au început să se miște lucrurile, fostul deputat nu este încrezător că realizarea acestui obiectiv se va încadra în termenul prevăzut de Legea Autostrăzii Nordului.

Termenul de elaborare a studiilor de fezabilitate este de 18 luni! Cum se poate încadra investiția în termenul de 4 ani – prevăzut în Legea Autostrăzii Nordului? Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2021 încep procedurile pentru construcția autostrăzii, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 4 ani. Deși termenul de 18 luni pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este îndelungat, rămâne timp destul, mai precis 30 de luni, pentru execuția lucrărilor în termenul legal”, a mai spus președintele PMP Bistrița-Năsăud.

Ionuț Simionca subliniază că actualul Guvern, dar și cele care vor urma sunt obligate, indiferent de culoarea lor politică, să realizeze obiectivul de investiții în termenul prevăzut de Legea Autostrăzii Nordului.

La data de 15 noiembrie 2018, fostul deputat a inițiat și a depus în Parlament proiectul privind Legea Autostrăzii Nordului. Propunerea sa legislativă a fost adoptată de Senat în 20 martie 2019. De asemenea, Camera Deputaților a adoptat proiectul în 27 octombrie 2020. Decretul Președintele României, Klaus Iohannis, privind promulgarea Legii pentru aprobarea obiectivului de investiții ”Autostrada Nordului” a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 20 noiembrie 2020.

Au fost semnate contractele pentru elaborarea documentațiilor aferente loturilor Bistrița-Vatra Dornei și Vatra Dornei-Suceava din drumul de mare viteză Baia Mare-Suceava