Pericol public! Bărbat din Tureac, depistat rupt de beat la volanul unui autoturism

111

Un bărbat din localitatea Tureac, care conducea un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost oprit de polițiști înainte de a provoca o tragedie.

”La data de 1 iulie, după miezul nopții, polițiștii Serviciului Rutier au oprit un autoturism pe raza localității Tureac. S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a șoferului acestuia, rezultând o valoarea de 2,08 mg/L alcool în aerul expirat. În urma celor constatate șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările în acest caz.