Polițiștii au descins la locuințele unor bărbați din Șieu, bănuiți de nerespectarea armelor și munițiilor (FOTO/VIDEO)

146

Doi bărbați din Șieu au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, aceștia fiind bănuiți că ar fi participat la o partidă de vânătoare autorizată, dar nu ar fi respectat condițiile înscrise în autorizaţie. La locuințele acestora au fost efectuate percheziții.

”La data de 12 iulie, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de braconaj, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, ambele în localitatea Șieu. Doi bărbați de 44 de ani, respectiv 39 de ani au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, ulteperchezirior fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore a acestora. În cursul acestei zile, cei doi vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 21 iunie, cei doi ar fi participat la o partidă de vânătoare comună, autorizată pentru speciile mistreț și vulpe, însă nu ar fi respectat condițiile înscrise în autorizaţie și ar fi braconat un cerb”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 7 arme letale de vânătoare, deținute legal și care ar fi fost utilizate la acțiuni de braconaj, 3 dispozitive de diminuare a sunetului pentru armă letală, 94 de cartușe cu glonț deținute ilegal, 7 cartușe pentru armă letală confecționate artizanal, 2 dispozitive cu vedere pe timp de noapte, 2 lanterne, 2 ulucuri și un pat de armă.

Totodată, polițiștii au indisponibilizat un autoturism care ar fi fost folosit la acțiuni de braconaj, 2 telefoane mobile și mai multe unelte și accesorii pentru confecționarea artizanală a muniției (presă, cântar electronic, balanță pentru cântărirea pulberii, extractor pulbere din cartuș, recipiente pentru stabilirea gradației, bile din metal pentru muniție cu alice).

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Au acordat sprijin în desfășurarea activităților luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.