Președintele CJ Bistrița-Năsăud anunță că au început demersurile pentru realizarea Lotului 2 din drumul de mare viteză Baia-Mare – Suceava

107

Au început demersurile pentru realizarea Lotului 2 (Bistrița – Vatra Dornei) din drumul de mare viteză Baia-Mare – Suceava, supranumit și Autostrada Nordului, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Am început demersurile pentru realizarea Lotului 2 Bistrița – Vatra Dornei (83 km), din cadrul drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, împreună cu specialiștii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, proiectanții și primarii comunelor din județul nostru, pe teritoriul cărora va trece acest tronson. Astfel, în zilele următoare se merge în teren, pentru identificarea la fața locului a traseului optim, pentru realizarea studiului de fezabilitate, respectiv în comunele: Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului”, a scris pe Facebook șeful administrației județene din Bistrița-Năsăud.

 

Președintele CJ Bistrița-Năsăud adaugă că acest drum beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă, în cadrul Master Planului General de Transport al României, suma de 18.793.700 lei (3.817.685 euro) fiind alocată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014- 2020.

Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent Lotului 2 (Bistriţa – Vatra Dornei) este S.C. Explan S.R.L.

Drumul de mare viteză Baia – Mare – Suceava, supranumit și Autostrada Nordului, a fost împărțit în 3 loturi: Baia Mare – Bistrița, Bistrița – Vatra Dornei, Vatra Dornei – Suceava.