Primăria Bistrița invită cetățenii să participe la un sondaj privind măsurile pentru dezvoltarea municipiului

101

Primăria Bistrița desfășoară un sondaj privind opiniile comunității referitoare la măsurile cele mai importante pentru dezvoltarea municipiului. Bistrițenii, persoane fizice și juridice, sunt invitați să răspundă întrebărilor și să contribuie astfel la elaborarea strategiei de dezvoltare a municipiului pentru perioada 2021- 2030.

Primăria Municipiului Bistrița, în colaborare cu Civitta Strategy & Consulting, elaborează în această perioadă Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru perioada 2021-2030, activitate realizată în cadrul proiectului privind actualizarea „Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistrița pentru perioada 2010-2030”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru a asigura buna înțelegere a nevoilor locale și a caracteristicilor teritoriului, elaborarea strategiei se bazează pe un proces de consultare a comunității locale, în cadrul căruia invităm cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri din municipiul Bistrița să își exprime opinia referitor la stadiul actual de dezvoltare a municipiului și la măsurile cele mai importante pentru dezvoltarea acestuia în perioada următoare, până la data de 1 octombrie 2021”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Bistrița.

Cetățenii sunt invitați să completeze chestionarul dedicat disponibil la acest link: https://www.surveymonkey.com/r/XRHKJ67.

Reprezentanții mediului de afaceri sunt invitați să completeze chestionarul dedicat disponibil la acest link: https://www.surveymonkey.com/r/XRZH3JM.

Timpul de completare al fiecărui chestionar este de aproximativ 10-15 minute, dar contribuția cetățenilor și al mediului de afaceri va avea ”un impact semnificativ pe termen lung asupra dezvoltării municipiului Bistrița”, spun reprezentanții administrației locale.