Primăria Bistrița vrea să acceseze un nou împrumut bancar, de circa 5 milioane de euro

256

Primăria municipiului Bistrița intenționează să contracteze un nou împrumut bancar, în valoare de peste 25 de milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe agenda ședinței Consiliului Local de la sfârșitul acestei luni. 

Potrivit proiectului, contractarea împrumutului se va face pentru cofinanțarea unor proiecte pentru care au fost accesați bani europeni.

Contractarea împrumutului se va face pentru cofinanțarea contribuției proprii, inclusiv a cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor de investiții finanțate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014-2020”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.

Primăria Bistrița motivează că în bugetul local nu există resurse financiare pentru a asigura aceste cheltuieli, astfel că un nou împrumut este necesar.

Având în vedere faptul că valoarea cheltuielilor neeligibile asociate unui număr de 16 proiecte este la această dată de 22.961.918 lei și nu există resurse financiare suficiente pentru a fi finanțate din bugetul local, dar și faptul că municipiul Bistrița a semnat alte 4 noi contracte de finanțare cu fonduri europene pentru care cheltuielile neeligibile si eligibile aferente contribuției proprii sunt de 2.174.898 lei, resurse financiare suplimentare de care municipiul Bistrița nu dispune la momentul actual, se propune aprobarea contractării unei noi finanțări rambursabile interne în valoare de 25.136.816 lei”, se mai arată în proiect.

Proiectele care ar urma să beneficieze de cofinanțare din banii proveniți din noul împrumut bancar sunt: 

În ceea ce privește gradul de îndatorare al municipiului Bistrița după accesarea acestui împrumut, administrația locală precizează că acesta va fi de 9,30 la sută, în condițiile în care Legea finanțelor publice locale prevede o limită de 30%.