Rămășițele zilei: Lumea lui Alexandru Petria

680

Cred că, uneori, e frumos să vorbim și de prieteni, iar eu nefiind un colecționar, am foarte puțini, înspre deloc. Ca orice om pe care îl consider prieten, bărbat sau femeie, Petria e excepție. Mda, face 51 de ani, și o spune apăsat, ca un bun jurnalist, iar Petria a fost unul de anduranță, că, globalizarea este dialectica lăcomiei, iar faptul că e împotriva globalizării, este un alt lucru care ne apropie. Nu despre cum vede Petria lumea am să vorbesc acum, ci despre Petria ca despre o parte detașată a lumii. Petria nu e un prieten amabil întodeauna, dar nu e un prefăcut. Petria nu cântă imnuri de slavă, nimănui, și nu e curios de cei care o fac, fiind un scriitor care își știe valoarea. Punct.

Petria nu scrie să dea bine, nu vrea asta și îl doare fix la cinci metri în fața bocancului de toate găștile literare. Nu îți va spune niciodată că ești scriitor, dacă nu ești. Nu vrea și nu poate! Aici, din nou, suntem de acord. Nici eu nu vreau într-o gașcă literară. Mi se rupe. Bun. Petria, pe lângă că e un bun scriitor, e un bun analist politic. Și, aici mă enervează. Credeam că sunt unicul împărțitor al sacului cu merinde politice. Petria știe ce scrie. Mno, ajunge, dar omul e bun în ceea ce face. Și mai am încă un motiv uriaș să țin la Petria: e apicultor. Despre apicultori se spune că sunt oameni cu suflet bun, altfel, cică i-ar înțepa albinele mai mult decât trebuie. Acum, pe bune, mă gândesc, cum îl știu eu, că va spune: No, ce tot scrie Cordoș ăsta? Nu asta vreau de la el, vreau să scrie sincer despre cum văd eu lumea! Știe el ce știe, cartea asta mă roade, pentru că este un adevărat manifest antiglobalizare, pentru că descifrează în alte chei lumea.
Să ne trăiești, metreeee și la mulți ani!