Reborn Dance Studio va reprezenta Bistrița la Campionatele Naționale de BREAKING și HIP HOP/STREET DANCE din România 2021

47

Federația Română de Dans Sportiv organizează anul acesta primele ediții ale Campionatelor Naționale de Breakdance (terminologia corectă fiind Breaking) și Hip Hop/Street Dance din România.

”Odată cu acceptarea Breaking-ului la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, evenimentul este cu atât mai important, deoarece este primul Campionat Național organizat pentru recunoașterea acestor genuri de dans – Breaking și Street Dance/Hip Hop – ca noi ramuri sportive, de către Ministerul Tineretului și Sportului și de Comitetul Olimpic Sportiv Român, prin intermediul Federației Române de Dans Sportiv”, se arată într-un comunicat de presă al școlii de dans Reborn Dance Studio semnat de Alexandra Pop.

Evenimentul va avea loc în cadrul Campionatului Național de Dans Sportiv, organizat în perioada 7-9 mai 2021, la Timișoara.

Reborn Dance Studio este singura școală de dans din județul Bistrița-Năsăud care abordează stilurile de dans Breaking și Street Dance, fiind una dintre cele mai cunoscute școli de dans din orașul Bistrița, desfășurându-și activitatea încă din anul 2007. Scopul acestei școli de dans este de a forma noile generații, inspirându-le un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare prin dans, socializare și dezvoltare personală. Cu toate că restricțiile generate de pandemie nu au fost deloc favorabile lor, instructorii și dansatorii Reborn Dance Studio nu s-au dat bătuți și au făcut în continuare ceea ce le place mai mult, adaptându-se noilor timpuri.

Reborn Dance Studio va participa la Campionatul Național de Breaking, cu o parte din trupa Reborn The Breaking Class, formată din 4 breakeri (bboys și bgirls) alături de cei 2 instructori, Dora Pralea și Vlad Drăghici. De asemenea, Bistrița va fi prezentă la Campionatul Național de Hip Hop/Street Dance, cu 2 trupe de Street Dance: Reborn Stars –trupa de performanță-copii, formată din 10 membrii activi, antrenată de Iulia Ciurdărean – și Reborn Flavour – trupa de performanță – adolescenți, formată din 5 membrii activi, antrenată de Dora Pralea. În total, 21 de dansatori bistrițeni vor lupta pentru titlul de Campion Național la Breaking, respectiv Hip Hop/Street Dance.

“Mă bucur în primul rând că după atâta timp în care nu s-au mai organizat competiții, decât online, este primul concurs organizat fizic la care vom participa, iar pe lângă asta ne bucură și mai mult faptul că este primul Campionat recunoscut chiar de către Guvernul României. Aș putea spune ca este un moment istoric pentru noi și consider că este un campionat destul de important pentru viitorul acestor genuri de dans care în momentul de față se află la granița dintre artă și sport. Competițiile de dans ajută foarte mult la dezvoltarea și evoluția dansatorilor, iar noi suntem fericiți că putem reprezenta orașul nostru la acest prim campionat!”, a precizat Dora Pralea.

Participarea la Campionat și legitimarea dansatorilor la Federația Română de Dans Sportiv se va face sub edgida Clubului de Dans Sportiv “Floris” Bistrita, antrenor Florica Budusan.

Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud susține participarea școlii de dans la Campionatele Naționale, prin prefectul Stelian Dolha, care a făcut posibilă deplasarea echipei la competiția de la Timișoara.

“În rândul tinerilor, Dora este un personaj popular, lucru datorat nu doar talentului ei la dans, ci și calităților sale ca antrenor. Ea și studioul Reborn dau culoare comunității bistrițene prin activitățile lor, prin modul în care inspiră această pasiune sănătoasă față de dans, de breaking, o modalitate de exprimare iubită de tineret. Din acest motiv, dar și pentru că această formă de mișcare este pe cale de a fi recunoscută ca o nouă ramură a sportului de către Ministerul Tineretului și Sportului și de Comitetul Olimpic Sportiv Român, susțin activitățile frumoase din cadrul studioului Reborn și mă bucur că prin intermediul Instituției Prefectului am putut contribui la rezolvarea unor probleme de logistică pentru ca echipele antrenate de Dora să participe la Campionatul Național de Breakdance”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

Foto credits: Codex Studio