Rugăciune ecumenică în fața Bisericii Evanghelice din Bistrița, la 13 ani de la incendiu

165

La 13 ani de la incendiul care a cuprins Biserica Evanghelică din Bistrița,  municipalitatea organizează o rugăciune ecumenică de comemorare a tristului eveniment.

”Astăzi, 11 iunie 2021, începând cu ora 19:40, în Piața Centrală, va avea loc o rugăciune ecumenică pentru comemorarea tristului eveniment din istoria oraşului – incendiul care a afectat grav turnul şi Biserica Evanghelică, în urmă cu 13 ani”, a anunțat Primăria Bistrița.

Reamintim că, la data de 11 iunie 2008, unul din cele mai importante monumente istorice din oraşul Bistriţa, Biserica Evanghelică, a fost cuprins de un incendiu de proporţii. Sub privirile îngrozite ale locuitorilor, simbolul orașului a fost mistuit de flăcări.

De-a lungul anilor, autoritățile au reușit să obțină, din diverse surse, fonduri pentru refacerea bisericii. Primăria Bistriţa a obţinut inclusiv o finanţare europeană de circa 2,8 milioane de euro pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice, care este vizitată anual de peste 15.000 de turişti.

Din bani europeni, au fost prevăzute a fi realizate lucrări de consolidare, lucrări de restaurare a componentelor artistice, picturi, vitralii, mobilierul bisericesc şi lucrări de restaurare a orgii.

Licitaţia pentru proiectul ”Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistriţa în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional” a fost adjudecată de un consorţiu din Iaşi, specializat în restaurarea unor monumente medievale.