S-a ales cu dosar penal după ce și-a agresat soția

138

Un bărbat din Drobeta-Turnu Severin s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie, acesta fiind cercetat de oamenii legii pentru că și-ar fi agresat soția.

La data de 28 mai, o femeie de 46 de ani care se afla la domiciliul ei din Bistrița, împreună cu soțul ei, a solicitat sprijinul polițiștilor prin 112, fiind agresată de către acesta. În urma celor constatate la fața locului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Drobeta-Turnu Severin”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Totodată, a  fost întocmit un dosar penal, iar cercetările  continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.