Șoferi sub influența alcoolului, implicați în accidente rutiere

109

Doi șoferi din Bistrița-Năsăud, care nu au ținut cont de faptul că au consumat băuturi alcoolice și au ales să se urce la volanul unor autoturisme, și-au distrus mașinile și s-au ales și cu dosare penale.

Primul dintre ei a fost implicat într-un accident produs pe raza localității Buduș.

”La data de 23 septembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier produs în Buduș. A fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 55 ani din Buduș. Din primele verificări s-a stabilit că, pe raza aceleiași localității, bărbatul a pierdut controlul autoturismului, intrând în șanțul de pe partea stângă a drumului pe direcția de mers. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate probe biologice la spital în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările în acest caz fiind continuate de polițiști.

Cel de-al doilea bărbat care a ajuns cu mașina în șanț circula pe raza localității Lechința.

La data de 23 septembrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Județean 151, la ieșire din localitatea Lechința. Din primele verificări, un șofer de 41 ani din Lechința, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Județean 151, la ieșirea din localitatea Lechința a intrat în coliziune cu un cap de podeț și a intrat în șanțul de pe marginea carosabilului, pe partea stângă a sensului de mers înspre Chiraleș. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,06 mg/L alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Și acest șofer s-a ales cu dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, oamenii legii continuând cercetările în cazul său.

De asemenea, un alt bărbat aflat sub influența alcoolului a fost depistat pe raza municipiului Bistrița, oamenii legii stabilind că acesta nu deține nici măcar permis de conducere.

”La data de 24 septembrie, polițiștii Biroului Rutier au depistat în flagrant delict în trafic, un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În jurul orei 1:00, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Bistrița. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat valoarea de 0.50 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în urma verificărilor polițiștilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul autoturismului a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se mai arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroul Rutier au întocmit și în acest caz dosar penal cu privire la conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.