Sorin Hangan, reales în funcția de președinte al PNL Bistrița

168

Sorin Hangan a fost reales în funcția de președinte al Organizației Municipale PNL Bistrița. Acesta a reușit să obțină votul a 103 colegi de partid, în vreme ce contracandidatul său Dorin Dobra a obținut doar 47 de voturi. 

Vă mulțumesc, dragi colegi! Continuăm împreună, dragii mei liberali!”, a transmis Sorin Hangan.

”Felicitări lui Sorin Hangan pentru realegerea în funcția de președinte al PNL Bistrița. Organizația municipală are nevoie de oameni implicați și de încredere, liberali adevărați care au adus rezultate electorale de excepție. Spre noi succese!“, a spus și Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud.

Prim-vicepreședinți au fost aleși consilierii municipali Florin Urîte și Tudor Filip, iar vicepreședinți – Dorin Drulea, Cristian Munthiu, Dorin Rus, Mioara Gaga-Seica, Ștefan Cicioc, Ioan Chiuzan, Doina Macarie și Ionel Ruști.

La alegerile interne din PNL Bistrița au fost prezenți 150 de delegați cu drept de vot, luna viitoare urmând să aibă loc alegeri și în organizația județeană.