vineri, mai 27, 2022
AcasăSocialTrei bărbați au furat 11 vaci de la o fermă din Dorolea....

Trei bărbați au furat 11 vaci de la o fermă din Dorolea. Prejudiciul de 63.000 de lei a fost recuperat de către polițiști

-

Trei bărbați din Bistrița și Livezile au furat în noaptea de 29 spre 30 decembrie 11 bovine de la o fermă din Dorolea. Bovinele au fost sacrificate la un abator din Suceava, dar prejudiciul în valoare de 63.000 de lei a fost recuperat de către polițiști.

“La data de 31 decembrie 2021, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului în urma investigațiilor efectuate au identificat persoanele bănuite de comiterea unui furt calificat în Dorolea.

În noaptea de 29 spre 30 decembrie 2021, trei bărbați de 36, 45 și 52 de ani din Bistrița și Livezile, ar fi sustras un număr de 11 bovine de la o fermă din Dorolea, cauzând un prejudiciu total de 63.000 de lei.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. B-N și I.P.J. Suceava, au fost identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Totodată, de la un abator din județul Suceava, au fost ridicat o parte din crotaliile bovinelor reclamate ca fiind sustrase, stabilindu-se că au fost sacrificate în cadrul societății comerciale.

Contravaloarea prejudiciului cauzat, respectiv suma de 63.000 lei, a fost recuperat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a participației penale.”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri