joi, iunie 30, 2022
AcasăSocialTrei infracțiuni pentru furt și sancțiuni în valoare de peste 21.000 de...

Trei infracțiuni pentru furt și sancțiuni în valoare de peste 21.000 de lei au fost constatate de către jandarmi la sfârșit de săptămână

-

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii bistrițeni au desfășurat mai multe acțiuni punctuale, atât independent, cât și în colaborare cu Poliția, în cadrul cărora au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru această perioadă precum și prevenirea și combaterea altor fapte de natură contravențională sau penală.


Nu mai puțin de patru evenimente au fost întrerupte de către jandarmi și polițiști. Două botezuri și un majorat au fost organizate în cursul zilei de sâmbătă 15 ianuarie 2022, în municipiul Bistrița, chiar dacă în această perioadă petrecerile sunt interzise conform măsurilor dispuse de către autorități în actualul context epidemiologic. Jandarmii i-au sancționat pe organizatori cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei. (câte 3.000 de lei fiecare) Totodată, duminică 16 ianuarie a.c., un alt agent economic a organizat un eveniment și ca urmare a fost sancționat de către jandarmi cu 3.000 de lei amendă.
Reamintim tuturor celor interesați faptul că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nerespectarea interdicțiilor stabilite privind organizarea unor astfel de activități se sancționează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei.

La acest sfârșit de săptămână au fost verificate un număr de 111 societăți comerciale, gări, stații de alimentare cu carburant, autogări, operatori economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, spații comerciale aglomerate și 12 restaurante, fiind legitimate 299 de persoane.
În perioada de referință au fost aplicate 140 de sancțiuni în valoare totală de 21.500 lei. Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (lipsa măștii de protecție), cerșetorie și consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat.

O amendă în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unui operator economic licențiat în domeniul jocurilor de noroc, deoarece a permis accesul în incintă fără a verifica certificatul Covid al unor clienți.

Deși figura în carantină în localitatea Pintic –un bărbat a fost depistat de către jandarmi pe o stradă din Bistrița

Sâmbătă 15 ianuarie a.c., pe o stradă din municipiul Bistrița a fost depistat un bărbat care a părăsit adresa de domiciliu deși se afla în carantină. Bărbatul trebuia să se afle în localitatea Pintic, dar acesta se afla de fapt la cumpărături motivând oamenilor legii că se află în căutarea unei farmacii.

Au sustras produse de pe rafturile unui hipermarket și s-au ales cu dosare penale

La acest sfârșit de săptămână jandarmii bistrițeni au întocmit și actele de sesizare pentru infracțiunea de furt pe numele a trei persoane (din Bistrița, Argeș și Olt), care au sustras de pe rafturile unui hipermarket din municipiu mai multe produse alimentare și nealimentare pe care le-au ascuns în bagaj fără a le achita la casa de marcat.
Pe numele celor trei au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, acte care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.

Astfel de misiuni de verificare a respectării legislației în vigoare vor continua și în perioada următoare pentru a preveni îmbolnăvirile în rândul populației, atât independent cât și în cooperare cu alte structuri.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri