Trupa de Teatru Nescris ”Constantin Iugan” din comuna Șanț a confirmat din nou: premiul I la Festivalul Național de Umor ”Oltenii si …restul lumii”

609

Chiar dacă le-a trebuit ”pașaport” pentru a intra în Oltenia în ultimul sfârșit de săptămână, Trupa de Teatru Nescris ”Constantin Iugan” din comuna Șanț nu se lăsă intimidată de efervescența creată Festivalul Național de Umor ”Oltenii si …restul lumii” din Slatina și le luaseră organizatorilor prazul, zaibărul și premiul I. Muică, atât de bună fuse prestația actorilor amatori din Șanț, încât n-a mai fost loc de tocmeală pentru câștigătorii ediției a 25-a, într-o competiție cu formații artistice de teatru de amatori din toată țara ! În fapt, este o nouă confirmare a valorii Trupei de Teatru Nescris ”Constantin Iugan” din comuna Șanț, sprijinită direct de primarul Ioan Szabo pentru a culege lauri pe tot cuprinsul României. De altfel, încă din toamna lui 2012, edilul a a înregistrat marca Teatrul Nescris ”Constantin Iugan” la OSSIM, pentru ca renumita trupă din Șanț să rămână un brand al comunităţii din care face parte.