AcasăAdministrație-PoliticDrumul care leagă Rodna de Măgura Ilvei va fi finalizat în primăvara...

Drumul care leagă Rodna de Măgura Ilvei va fi finalizat în primăvara anului viitor

-

Sunt în plină derulare reluate lucrările de modernizare a celor 7 kilometri de drum ce leagă Rodna de Măgura Ilvei, peste Dealul Neamțului, investiție derulată cu fonduri europene prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Proiectul cuprinde în total modernizarea a 12 kilometri de drum, diferența fiind dată de asfaltarea unor drumuri de inters local. După cum am discutat săptămâna trecută cu primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, noul drum care va uni Valea Someșului cu cea a Ilvelor va fi inaugurat în primăvara anului 2020.

Proiectul e posibil datorită Asociației de Dezvoltare Intercomunitară dintre Rodna și Măgura Ilvei, fiind finanţat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, din fonduri guvernamentale. E o investiție de 2 milioane de euro, care o să lege cele două sate, un drum prevăzut pentru trafic uşor şi mediu, cu accesul autovehiculelor de până la 12 tone”, ne-a mai declarat primarul Valentin Grapini.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri