În acest sfârșit de săptămână, Clubul Rotary Năsăud s-a înfrățit cu omologul său din Oroshaza – Ungaria, pe pământ maghiar. Condusă de președintele în exercițiu, profesorul Lucian Bichigean, delegația năsăudeană a avut în componență membrii marcanți ai comunității locale (medici, oameni de afaceri, etc), precum și invitați de la Rotary Club Gherla. ”Liantul” înfrățirii dintre rotarienii din Năsăud și Oroshaza a fost medicul Nicolae Stan-Iuga, directorul medical al Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon”. Importanța acordului bilateral de înfrățire a fost subliniată în discursurile președinților Lucian Bichigean și Gyorgy Deak, dar și medicului Stan-Iuga. Vizita în Ungaria a venit ca răspuns la sejurul de neuitat făcut de maghiari, la sfârșitul lunii septembrie 2018, pe meleagurile Țării Năsăudului.

