Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și inspectori din cadrul Direcția Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud au verificat 22 de persoane fizice și juridice, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 59.800 lei. Din totalul sancțiunilor, 8 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 și 5 pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Precizăm faptul că:Acțiunile pentru prevenirea comerțului ilicit cu produse agroalimentare au avut loc în orașele Năsăud și Sângeorz-Băi.

