AcasăEvenimentSoția și soacra primarului Ovidiu Crețu au primit rezultate negative la testarea...

Soția și soacra primarului Ovidiu Crețu au primit rezultate negative la testarea COVID-19

-

Soția primarului Ovidiu Crețu și mama acesteia au primit rezultatele testelor COVID-19, efectuate la scurt timp după ce edilul Bistriței a aflat că este infectat cu noul coronavirus. Rezultatele în cazul celor două femei s-au dovedit a fi negative.

Potrivit informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, nici soția și nici soacra primarului Ovidiu Crețu nu au fost infectate cu virusul SARS-CoV2. Pe lângă acestea, a fost testat și directorul economic din Primăria Bistrița – Nicolae Scurtu – rezultatul fiind negativ și în cazul său.

Cu toate că au primit rezultate negative, toate cele trei persoane trebuie să rămână în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Reamintim că, după ce primarul Ovidiu Crețu a fost diagnosticat cu COVID-19, nouă persoane au fost plasate în carantină de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. Printre acestea se numără soția și soacra primarului, dar și șapte angajați ai Primăriei Bistrița.

https://mesagerulbn.ro/noua-persoane-plasate-in-carantina-dupa-ce-primarul-ovidiu-cretu-a-fost-depistat-cu-covid-19/

 

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri