

Mare le-a fost mirarea celor care au trecut prin fața bisericii din centrul orașului Năsăud, în această dimineață, după ce au văzut unul dintre frasinii ornamentali puși la pământ. Urmele vandalizării arată fără de tăgadă că autorul este șoferul unei mașinii ce a venit cu viteză dinspre zona Casei de Cultură, nu a mai putut lua curba, și a doborât arborele. Înainte de impact, autovehiculul a lovit bordura trotuarului spărgându-și baia de ulei. Autorul a fugit de la locul faptei, însă el va fi bun de plată dacă va fi descoperit de autorități.

