La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 97 de noi cazuri de COVID-19, bilanțul total al îmbolnăvirilor ajungând la 6.042. De asemenea, au mai fost înregistrate încă șapte decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, printre persoanele care au fost confirmate recent cu COVID-19 se numără și 16 beneficiari ai unui centru de recuperare din orașul Beclean, un pacient al unui centru de dializă și un medic de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Din numărul total al pacienților internați cu infecții cu noul coronavirus, 5.371 au fost externați (4.469 externați vindecați și 902 externați la cerere).
Totodată, de la debutul epidemiei și până acum, au fost înregistrate și 269 de decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19, șapte dintre acestea fiind raportate în ultimele 24 de ore.
În intervalul 3 – 4 decembrie, în județ au fost efectuate 251 de teste pentru depistarea COVID-19, acestea fiind prelucrate atât la laboratorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cât și în laboratoare private.
În ceea ce privește situația persoanelor aflate în izolare sau carantină pe teritoriul județului, la data de 4 decembrie existau 640 de persoane în izolare și alte 889 în carantină.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Bistrița-Năsăud este de 2,55.
Situația cu privire la rata de infectare din fiecare oraș și comună din județ:
| LOCALITATE | POPULATIE | CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE |
| MATEI | 2508 | 9.97 |
| ORAŞ BECLEAN | 12236 | 5.56 |
| CICEU-GIURGEŞTI | 1448 | 5.52 |
| ŞINTEREAG | 3623 | 4.97 |
| MUNICIPIUL BISTRIŢA | 94574 | 4.51 |
| GALAŢII BISTRIŢEI | 2523 | 4.36 |
| ŞIEU-ODORHEI | 2316 | 3.89 |
| ORAŞ NĂSĂUD | 11583 | 3.80 |
| SÂNMIHAIU DE CÂMPIE | 1338 | 3.74 |
| NUŞENI | 2762 | 3.62 |
| LIVEZILE | 5152 | 3.49 |
| TEACA | 5801 | 3.28 |
| PRUNDU BÂRGĂULUI | 6380 | 3.13 |
| SILIVAŞU DE CÂMPIE | 962 | 3.12 |
| PETRU RAREŞ | 3751 | 2.93 |
| SALVA | 2753 | 2.91 |
| MICEŞTII DE CÂMPIE | 1065 | 2.82 |
| LECHINŢA | 6228 | 2.41 |
| ŞIEU-MĂGHERUŞ | 4716 | 2.33 |
| BISTRIŢA BÂRGĂULUI | 4461 | 2.24 |
| REBRIŞOARA | 4859 | 2.06 |
| CETATE | 2991 | 2.01 |
| CHIUZA | 2201 | 1.82 |
| JOSENII BÂRGĂULUI | 5394 | 1.67 |
| URMENIŞ | 1826 | 1.64 |
| ILVA MARE | 2457 | 1.63 |
| URIU | 3699 | 1.62 |
| RODNA | 6371 | 1.57 |
| BUDACU DE JOS | 3336 | 1.50 |
| ZAGRA | 3437 | 1.45 |
| ORAŞ SÂNGEORZ-BĂI | 11907 | 1.43 |
| ŞIEU | 2910 | 1.37 |
| TELCIU | 5947 | 1.35 |
| BRANIŞTEA | 3003 | 1.33 |
| NEGRILEŞTI | 2390 | 1.26 |
| TÂRLIŞUA | 3290 | 1.22 |
| MĂRIŞELU | 2532 | 1.18 |
| NIMIGEA | 5371 | 1.12 |
| ROMULI | 1782 | 1.12 |
| SPERMEZEU | 3652 | 1.10 |
| DUMITRA | 5665 | 1.06 |
| MĂGURA ILVEI | 2131 | 0.94 |
| LUNCA ILVEI | 3304 | 0.91 |
| CICEU – MIHĂIEŞTI | 1208 | 0.83 |
| RUNCU SALVEI | 1322 | 0.76 |
| REBRA | 2774 | 0.72 |
| POIANA ILVEI | 1508 | 0.66 |
| FELDRU | 7832 | 0.64 |
| DUMITRIŢA | 3321 | 0.60 |
| ILVA MICĂ | 3427 | 0.58 |
| BUDEŞTI | 1842 | 0.54 |
| COŞBUC | 1961 | 0.51 |
| MAIERU | 8225 | 0.49 |
| TIHA BÂRGĂULUI | 6697 | 0.45 |
| PARVA | 2585 | 0.39 |
| ŞIEUŢ | 2574 | 0.39 |
| CHIOCHIŞ | 2758 | 0.36 |
| ŞANŢ | 3525 | 0.28 |
| CĂIANU MIC | 4261 | 0.23 |
Situația în România
Până astăzi, 4 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 500.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
390.212 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 12.052 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 03.12.2020 (10:00) – 04.12.2020 (10:00) au fost raportate 176 de decese (109 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani.
170 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.940. Dintre acestea, 1.275 sunt internate la ATI.

