AcasăSocial54 de noi cazuri de COVID-19 în Bistrița-Năsăud

54 de noi cazuri de COVID-19 în Bistrița-Năsăud

-

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 54 de noi cazuri de COVID-19, bilanțul total al îmbolnăvirilor ajungând la 7.615. 

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, printre persoanele care au fost confirmate recent cu COVID-19 se numără și patru pacienți ai unui centru de dializă din județ.

Din numărul total al pacienților internați cu infecții cu noul coronavirus, 6.828 au fost externați (5.429 externați vindecați și 1.399 externați la cerere).

Totodată, de la debutul epidemiei și până acum, au fost înregistrate și 356 de decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19. În ultimele 24 de ore nu a mai fost confirmat niciun deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

În intervalul 6 – 7 ianuarie, în județ au fost efectuate 508 teste pentru depistarea COVID-19, acestea fiind prelucrate atât în laboratorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cât și în laboratoare private.

În ceea ce privește situația persoanelor aflate în izolare sau carantină pe teritoriul județului, la data de 7 ianuarie existau 354 de persoane în izolare și alte 466 în carantină.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Bistrița-Năsăud este de 1,49.

Situația cu privire la rata de infectare din fiecare oraș și comună din județul Bistrița-Năsăud:

LOCALITATE POPULATIE INS CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE (INS)
NEGRILEŞTI 2390 5.44
MATEI 2508 3.99
MUNICIPIUL BISTRIŢA 94574 3.02
BRANIŞTEA 3003 3.00
POIANA ILVEI 1508 2.65
CHIOCHIŞ 2758 2.18
COŞBUC 1961 2.04
CĂIANU MIC 4261 1.88
ZAGRA 3437 1.75
JOSENII BÂRGĂULUI 5394 1.67
ORAŞ NĂSĂUD 11583 1.64
TEACA 5801 1.55
LEŞU 2857 1.40
LIVEZILE 5152 1.36
CHIUZA 2201 1.36
ORAŞ BECLEAN 12236 1.31
BUDEŞTI 1842 1.09
TELCIU 5947 1.01
ILVA MICĂ 3427 0.88
ŞANŢ 3525 0.85
ŞINTEREAG 3623 0.83
SPERMEZEU 3652 0.82
MILAŞ 1220 0.82
LECHINŢA 6228 0.80
PETRU RAREŞ 3751 0.80
MĂRIŞELU 2532 0.79
GALAŢII BISTRIŢEI 2523 0.79
PRUNDU BÂRGĂULUI 6380 0.78
ŞIEUŢ 2574 0.78
RUNCU SALVEI 1322 0.76
SÂNMIHAIU DE CÂMPIE 1338 0.75
MAIERU 8225 0.73
SALVA 2753 0.73
NUŞENI 2762 0.72
ŞIEU 2910 0.69
CETATE 2991 0.67
ŞIEU-MĂGHERUŞ 4716 0.64
LUNCA ILVEI 3304 0.61
BUDACU DE JOS 3336 0.60
DUMITRIŢA 3321 0.60
ROMULI 1782 0.56
TIHA BÂRGĂULUI 6697 0.45
BISTRIŢA BÂRGĂULUI 4461 0.45
ORAŞ SÂNGEORZ-BĂI 11907 0.42
PARVA 2585 0.39
RODNA 6371 0.31
TÂRLIŞUA 3290 0.30
URIU 3699 0.27
REBRIŞOARA 4859 0.21
NIMIGEA 5371 0.19
DUMITRA 5665 0.18

 

Situația în România

Până astăzi, 7 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 658.958 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

591.596 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.951 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 16.410 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.01.2021 (10:00) – 07.01.2021 (10:00) au fost raportate 111 decese (80 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.846. Dintre acestea, 1.106 sunt internate la ATI.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri