AcasăAdministrație-PoliticTânăr din Rebra, cu dosar penal după ce a condus beat și...

Tânăr din Rebra, cu dosar penal după ce a condus beat și a fost implicat într-un accident rutier

-

La finalul săptămânii trecute, un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc pe Drumul Județean 172B. Cu toate că în urma accidentului nu au existat victime, un tânăr s-a ales cu dosar penal. 

“În seara de 29 ianuarie, polițiștii au intervenit la un accident rutier, sesizat prin 112, pe Drumul Județean 172B, în localitatea Rebra. În urma accidentului, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea condus de un tânăr de 19 ani, din Rebra, iar celălalt de un tânăr de 22 ani, din aceeași localitate. La fața locului, cei doi conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul celui de 22 de ani și de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt. Acesta din urma a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma acestui accident, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din Năsăud.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri