AcasăEvenimentFetiţă de un an și șase luni, decedată după ce a căzut...

Fetiţă de un an și șase luni, decedată după ce a căzut în râul Șieu

-

O fetiţă de doar un an şi șase luni a decedat, luni după-amiaza, după ce ar fi căzut în râul Șieu, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, care completează că incidentul s-a produs în localitatea Domneşti, comuna Mărișelu.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, fetiţa a fost scoasă din apă de aparţinători, la locul solicitării fiind direcționat un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Cu toate că echipajul medical a aplicat protocolul de resuscitare, organismul copilei nu a răspuns manevrelor.

”Din păcate, în ciuda eforturilor echipajului medical, organismul fetiței nu a răspuns manevrelor aplicate în cadrul protocolului de resuscitare astfel ca medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să ii declare decesul la locul solicitării”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la fața locului intervin și polițiștii, care au început o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul fetiţei.

”În această după-masă, a fost sesizat prin 112 faptul că, în albia unui pârâu din localitatea Domnești a fost găsită o fetiță în stare de inconștiență. Din nefericire, aceasta a decedat. O echipă constituită din polițiști de la investigații criminale și criminaliști se află la fața locului și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment. Totodată, în cauză va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. Fetița a fost găsită în albia unui pârâu din apropierea locuinței, de către unchiul ei, un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. Cercetările continuă pentru ucidere din culpă”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri