Peste 500 de angajați ai Primăriei Bistrița, în frunte cu primarul Ioan Turc, au luat parte la o acțiune de ecologizare organizată de municipalitate. În urma acesteia, 780 de saci cu reziduuri au fost colectați din diferite zone ale orașului.
”Spațiile verzi, locurile de joacă, malurile râului, orice perimetre pe unde nu au trecut lucrătorii de la salubritate, au fost curățate de deșeuri, ambalaje, PET-uri, într-un cuvânt, de semne ale indiferenței unora față de regulile de conviețuire într-un oraș. Fiind ”Luna curățeniei de primăvară”, credem că am reușit să dăm un exemplu; 780 de saci cu reziduuri, colectați în două ore. Demersul nostru de azi se vrea urmat de alte activități menite să încurajeze un mediu ambiant mai curat, un spirit eco urban, o perspectivă mai europeană pentru întreaga comunitate bistrițeană”, a precizat primarul Ioan Turc la finalul acțiunii de ecologizare.
Pe parcursul derulării acțiunii, angajaților Primăriei Bistrița li s-au alăturat și cetățeni ai orașului.
Administrația locală a pus la dispoziția tuturor participanților măști de protecție, mănuși și saci menajeri.















