Un șofer din Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta consumase alcool.
„La data de 4 iunie, în jurul orei 15:00, un bărbat de 51 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arțarilor din municipiul Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa în fața sa.
În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, a reieșit faptul că șoferul de 51 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltate două probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale, iar bărbatul de 51 de ani s-a ales cu dosar penal.

