Echipa de fotbal a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va disputa marți, 24 august, de la ora 17:30, un meci în compania echipei Unirea Dej, partida urmând să se desfășoare pe Stadionul ”Jean Pădureanu”. Accesul publicului la meci va fi liber, dar cei care vor dori să participe trebuie să îndeplinească anumite condiții, precizează oficialii clubului bistrițean.
Astfel, potrivit clubului, accesul se va face în baza adeverinței de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 (10 zile peste finalizarea schemei complete de vaccinare), a unui rezultat negativ la testul RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau cel al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Totodată, vor putea intra pe stadion persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
”Nu vom colecta dovezile, ele trebuie doar prezentate la intrarea pe stadion personalului abilitat să efectueze triajul”, precizează CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv.
Accesul în incintă va fi permis în urma triajului observațional. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome evidente de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C, se repetă procedura după 5 minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menține, persoana va fi izolată de restul grupului și i se va recomanda să contacteze autoritățile sanitare.
Controlul de securitate de la porți se va face doar vizual, spectatorii fiind rugați să colaboreze și să prezinte de bună voie obiectele pe care le dețin în buzunare și/sau genți de dimensiune admisă.
Masca de protecție este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv. Minorii sub 5 ani nu au această obligativitate.
Spectatorii sunt rugați să se prezinte din timp la stadion pentru a evita aglomerările de persoane și a respecta regulile de distanțare și cele de siguranță sanitară, în vigoare.
Reglementările sunt cuprinse în ordinul pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării activităților sportive în spații închise, desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic, respectiv accesul spectatorilor la evenimentele sportive semnat de Ministerul Tineretului si Sportului (Nr. 535 din 30 iulie 2021) si Ministerul Sănătății (Nr. 1.505 din 9 august 2021).

