AcasăSocialSute de ghiozdane complet echipate ajung la copiii nevoiași din Bistrița-Năsăud (FOTO)

Sute de ghiozdane complet echipate ajung la copiii nevoiași din Bistrița-Năsăud (FOTO)

-

Zilele acestea, sute de ghiozdane complet echipate sunt distribuite copiilor nevoiași din județul Bistrița-Năsăud, acțiunea făcând parte din campania ”O șansă egală la educație”, inițiată de Asociația Impact Bistrița și liderul PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

Primele ghiozdane au fost distribuite deja unor copilași din localitatea Slătinița, dar campania își propune să ajungă în mai multe zone din județ.

Le mulțumim celor care ne-au scris sau ne-au sunat pentru a ne ghida spre copiii care au, cu adevărat, nevoie de ghiozdanele cu rechizite, donate în cadrul campaniei „O șansă egală la educație”. Tot respectul meu și pentru donatori. Vă mulțumim!”, a precizat Ionuț Simionca.

Campania ”O șansă egală la educație” a început încă din data de 16 august, în timpul meciului dintre Old Boys Gloria Bistrița și Liga Legendelor, care s-a desfășurat pe Stadionul Jean Pădureanu. Înainte cu câteva zile de începerea meciului, bistrițenilor li s-a cerut să doneze rechizite pentru această campanie. Astfel, participanții la meciul din 16 august s-au mobilizat într-un număr foarte mare și au adunat o cantitate impresionantă de rechizite cu ajutorul cărora au fost pregătite 500 de ghiozdane pentru copii.

   

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri