AcasăSocialInspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a scos la concurs 144 de posturi de...

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a scos la concurs 144 de posturi de directori de şcoli

-

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Bistriţa-Năsăud a scos la concurs un număr de 144 de posturi de directori de şcoli.

Potrivit anunțului postat pe site-ul IȘJ Bistrița-Năsăud, candidații interesați să participe la concurs pot depune dosarele în perioada 15 – 26 septembrie.

Proba scrisă va avea loc pe 15 octombrie, iar proba de interviu se va desfăşura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie.

Din cele 144 de posturi scoase la concurs, 110 sunt pentru funcția de director, în vreme ce 34 sunyt pentru funcția de director adjunct.

Referitor la concurs, în timpul unei ședințe cu directorii unităților de învățământ din județ, inspectorul școlar general prof. dr. Aurelia Dan a precizat că acesta este deschis pentru toți cei care își doresc să devină lideri autentici și nu șefi.

Este valabilă organizarea concursului pentru directori. Toți cei care vor să participe la concurs o pot face. Intenția noastră este de a organiza un concurs corect și aș vrea să vă rog să nu încercați să opriți sau să blocați înscrierea altor colegi la concursul de director. Ca directori trebuie să le eliberați documentele pentru depunerea dosarelor de înscriere. Concursul este deschis pentru toți cei care își doresc să devină lideri autentici și nu șefi, cei care își doresc să inspire, să fie creativi, să transforme școala în organizație care învață. Profesionalizarea funcției manageriale rămâne o prioritate și a Ministerului Educației, și a noastră, a Inspectoratului Școlar Județean”, a precizat prof. dr. Aurelia Dan.

În judeţul Bistrița-Năsăud, în anul școlar 2021 – 2022, funcţionează 112 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri