Persoanele care doresc să efectueze un test antigen pentru obținerea unui certificat verde valabil 48 de ore, au posibilitatea să o facă în următoarele 3 zile la Bistrița.
Având în vedere că săptămâna trecută testarea gratuită a fost un real succes, primarul Ioan Turc a anunțat printr-o postare pe o rețea de socializare faptul că începând de mâine vor mai avea loc trei zile de testare gratuită la Bistrița.
„Continuă campania de testare gratuită pe care am inițiat-o vinerea trecută.
În organizarea SVSU din subordinea Primăriei municipiului, în 3 locații diferite din Bistrița, le vom oferi celor interesați posibilitatea să efectueze un test antigen, cu obținerea unui certificat verde valabil 48 de ore.
Astfel, mâine, acțiunea va avea loc în fața blocului Lama.
Joi în perimetrul „Moto-Velo” din Decebal.
Iar vineri, în fața Bisericii „Sfânta Ana” din zona BIG.
Intervalul orar pentru toate cele 3 zile a rămas același, 10.00-18.00.Soluția ieșirii din pandemie rămâne vaccinarea, testarea gratuită fiind încă un pas spre conștientizarea riscurilor expunerii la coronavirus pentru sănătatea publică a întregii comunități.”, a transmis Ioan Turc.

