Dragoș Hârjoabă, originar din Iași dar stabilit în comuna Maieru, este noul reprezentant al partidului AUR pe Bistrița-Năsăud.
Dragoș locuiește în comuna Maieru, este originar din Iași și a absolvit Facultatea de Teologie, Facultatea de Drept și Facultatea de Teatru și Film.
Dragoș Hârjoabă a fost prezent la Congresul AUR de la București împreună cu Iulia Maier, Valeri Scuturici și Loredana Baltă. În urmă Congresului George Simion fost ales președinte. De asemenea, Dragoș Hârjoabă a fost ales membru în Comitetul Național de Conducere.
„Cred că este vremea în care românii să țină cu românii! Am intrat în acest partid pentru a da ceva țării, nu pentru a lua ceva de la țară!
Îmi doresc ca românii să lupte pentru români, îmi doresc un viitor în care copiii români să rămână în România și să fie apreciați de țara lor! Îmi doresc ca această țară bogată să aducă prosperitate românilor, nu străinilor! Voi lupta pentru un viitor proiect de țară: România, țara în care prioritatea principală este bunăstarea românilor!”, a transmis Dragoș Hârjoabă.

„Duminica Sfintei Cruci, ziua în care AUR a organizat un Congres extraordinar prin care se întărește în unitate și dovedește încă o dată că e singurul partid românesc creștin, național și democrat.George Simion a fost ales președintele Alianței Pentru Unirea Românilor!
De asemenea, Dragoș Hârjoabă a fost ales membru în Comitetul Național de Conducere. Felicitări!Să dea Dumnezeu să avem izbânzi!
Dar nicicând să nu uităm cuvintele Domnului nostru, Hristos: „când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”, AUR Bistrița-Năsăud.


