sâmbătă, noiembrie 15, 2025
AcasăSocialUn tânăr de 19 ani este acuzat de evadare, pentru că nu...

Un tânăr de 19 ani este acuzat de evadare, pentru că nu a respectat măsurile impuse prin arestul la domiciliu

-

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au organizat și desfășurat o acțiune în scopul verificării respectării obligațiilor impuse persoanelor supravegheate prin măsurile preventive instituite față de acestea.

Astfel, a fost depistat, în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, din Budacu de Sus, în timp ce încălca obligația de a nu părăsi imobilul în care executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind depistat pe o stradă din localitate. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, la data de 17 aprilie a.c., tânărul și-ar mai fi încălcat obligațiile dispuse de instanță, părăsind imobilul.

Față de acesta s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o durată de 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 19 aprilie, să fie prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri