Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a vorbit în conferința de presă despre construirea a 700 de locuri noi de parcare în oraș.
„Avem, în portofoliu, în acest moment, șase parcări etajate, trei dintre ele cu autorizare directă, adică fără Planul de Urbanism Zonal.
Ele sunt în etapă de studiu de fezabilitate, mă refer la parcările care vor fi construite pe străzile Vasile Lupu, Ion Minulescu și Năsăudului. Ulterior, vom demara procedură pentru realizarea de proiect tehnic cu execuție, pentru a grăbi lucrurile cât se poate de mult. Lucrările vor începe anul acesta, să fiu foarte bine înțeles”, a declarat Ioan Turc.
Pentru alte trei locații, Crinilor, Aleea Clopoțeilor și strada Carpați, din motive tehnice, realizăm PUZ-uri. Vom construi undeva la 700 de locuri de parcare, prin acest proiect, în această etapă a proiectului de realizare „Parcări noi”.”, a transmis Ioan Turc.
Imagine cu caracter informativ*

