Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii
Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” că pot încărca rapoartele de
progres în cadrul sistemului informatic Granturi IMM, secțiunea IMM RECOVER,
modulul Implementare.
Subliniem faptul că termenul limită de depunere a rapoartelor de progres însoțite de
documentele justificative este de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost
transferat în contul bancar al beneficiarului.
Toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor și care
urmează a fi încărcate în IMM Recover de către aplicanții eligibili ai Măsurii M1, vor
purta sintagma „decontat din microgrant”, asumată prin semnătura beneficiarului
(facturi/ordine de plată/extras de cont/etc.).
Reamintim lista cheltuieilor eligibile angajate după data de 1 februarie 2020:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte
categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de
beneficiari;
b) datorii curente şi restante faţă de furnizorii curenţi, inclusiv faţă de furnizorii de
utilităţi, potrivit contractelor încheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat şi/sau cheltuieli privind
arenda sau redevenţa pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune
aferente terenurilor agricole;
d) cheltuieli privind achiziţia de servicii necesare activităţii curente/operaţionale, cu
excepţia serviciilor de consultanţă;
e) cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de
natura mijloacelor fixe necesare reluării activităţii curente/operaţionale;
f) cheltuieli privind achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare
reluării activităţii curente/operaţionale;
g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.
ATENȚIE! Cheltuielile efectuate din micrograntruri trebuie să fie în legătură cu
activităţile/subactivităţile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanţare.
Această măsură a fost implementată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin
Centrele județene și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.
APIA, mereu alături de fermieri!
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

