„La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat în trafic, pe Drumul Județean 172E, în Lechința, un bărbat, de 45 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, deși consumase alcool.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate de probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

