AcasăSocialFloarea Horga, psihologul de la Jandarmeria Bistrița: "Mă simt onorată să fac...

Floarea Horga, psihologul de la Jandarmeria Bistrița: „Mă simt onorată să fac parte din această instituție”

-

Continuăm seria postărilor din luna dedicată femeilor cu ofițerul specialist psiholog – mr. Horga Floarea. Colega noastră a intrat în urmă cu aproximativ un an în Jandarmeria Bistrița-Năsăud și spune că deja s-a integrat foarte bine și datorită colegilor.


„Pentru că sunt o persoană activă și pentru că îmi plac provocările, după 13 ani de experiență profesionala în domeniul psihologiei clinice și 6 de psihoterapie, în urma cu un an, am luat decizia sa ies din zona de confort și să aleg ca specializare Psihologia aplicată în domeniul securității naționale, ajungând astfel să profesez în cadrul unei organizații militare, mai exact să ocup funcția de ofițer psiholog în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.


Având în vedere numărul predominant al bărbaților, dar și specificul muncii mele, ca femeie, cred că una dintre provocări a fost să reușesc sa dezvolt relații profesionale pozitive și funcționale, bazate pe încredere, sinceritate, respect, acceptare, bunăvoință, sprijin, suport și deschidere. După un an, de când ocup această funcție, afirm cu mândrie faptul că, mă simt onorată să fac parte din această instituție, precum și de oportunitatea de a contribui prin intermediul profesiei de psiholog la creșterea stării de bine a personalului acestei unități.


Din experiența profesională, și nu numai, am ajuns la concluzia că dezvoltarea și menținerea relațiilor interumane de calitate la locul de muncă, influențează foarte mult climatul pozitiv așadar, pentru ca fiecare zi sa ne fie mai frumoasă, îndemn cu tărie la toleranță, acceptare, respect, demnitate și înainte de orice, să nu ne pierdem nicicând Umanitatea.”

Sursa: Jandarmeria Bistrița

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri