Statul va acorda bani pentru garduri electrice, ca urșii să fie ținuți la distanță. Sumele vor fi acordate persoanelor fizice, persoanelor juridice, instituțiilor publice sau asociațiilor. Conform ministrului Mediului, Tanczos Barna, sumele pornesc de la 15.000 de lei și vor fi alocate persoanelor din zonele frecventate de urși.
Potrivit Agerpres, ministrul Mediului a anunțat că: „Am pregătit o nouă finanţare pentru protejarea oamenilor şi a bunurilor create de om. Programul este implementat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Este în Monitorul Oficial ghidul care a apărut acum două-trei zile. S-a publicat oficial şi ghidul de finanţare.Ieri, AFM a publicat şi calendarul de depunere a proiectelor. Probabil a suferit o mică modificare din cauza perioadei de sărbători, dar în principiu este astăzi deschisă posibilitatea creării conturilor pentru potenţialii beneficiari şi, săptămâna viitoare, începe înscrierea efectivă a cererilor de finanţare în program. Vom finanţa sisteme de protecţie pentru unităţile administrativ-teritoriale, garduri, garduri electrice. Beneficiarii pot fi atât UAT-uri, primăriile, cât şi persoanele juridice, companii din agricultură, PFA-uri, persoane fizice, asociaţii, asociaţii de vânătoare, asociaţii de proprietari, instituţii publice, deci toată plaja de beneficiari care pe suprafeţele deţinute sau suprafeţele avute în proprietate, pe suprafeţele care trebuie protejate gospodării, terenuri agricole, pot instala aceste sisteme de protecţie”.
„Suma de 5 milioane pentru autorităţile administraţiei publice centrale se poate aloca pentru acele instituţii centrale care au suprafeţe mari în administrare şi care vor să implementeze proiecte de genul acesta. Deci avem toată plaja de beneficiari, începând de la persoana fizică până la autorităţile administraţiei publice centrale. În cazul în care programul este derulat în condiţii optime, deja anul acesta beneficiarii pot instala primele garduri care sunt finanţate din acest program”, a adăugat ministrul.

