AcasăSocialAJOFM Bistrița-Năsăud: Luna mai este luna promovării economiei sociale

AJOFM Bistrița-Năsăud: Luna mai este luna promovării economiei sociale

-

Luna MAI a fiecărui an este declarată “LUNA PROMOVĂRII ECONOMIEI SOCIALE”.
În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud funcţionează Compartimentul de Economie Socială, care atestă întreprinderile de economie socială şi a întreprinderilor sociale de inserţie constituie în baza Legii nr.219/2015, actualizată.


Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Activități de interes general ale entităților de economie socială sunt:

  • producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la
    bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
  • promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru
    încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
  • dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
  • dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a
    persoanelor din grupul vulnerabil.
    Entitățile de economie sociale sunt reprezentate de:
  1. întreprinderea socială;
  2. întreprinderea socială de inserție.
    In acest sens, AJOFM Bistriţa – Năsăud, organizează acţiuni de informare, mediatizare şi
    promovare a domeniului economiei sociale, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă,
    cooperarea şi solidaritatea socială prin creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizare a
    oportunităţilor şi contribuţiilor acestui domeniu la prevenirea şi combaterea riscului de
    excluziune socială.

Sursa foto: https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri