La data de 9 mai, în cadrul activităților preventive și de verificare desfășurate, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de săvârșirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Vizat de comiterea faptei este un tânăr, elev al unui liceu din Bistrița, care ar fi introdus în școală un pistol neletal, replică a unei arme de tip airsoft, cu bile, pe care l-ar fi prezentat colegilor, după care l-a ascuns.
În urma verificărilor efectuate, de către polițiștii de la Ordine Publică și Siguranță Școlară, acesta a fost găsit aruncat într-un coș de gunoi, fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Tot ieri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au purtat discuții cu elevii clasei respective, dar și a celorlalte clase terminale despre riscurile folosirii de obiecte periculoase și producerii unor accidentări ce ar putea avea consecințe extrem de grave. Totodată, au mai fost avute în vedere teme precum la consecințele violenței în școli, gestionarea unor situații conflictuale, dar și răspunderea penală a minorilor.
Fotografie cu caracter informativ!
Sursa foto: fanatik.ro

