Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 4 iulie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 151 prin Lechința.
La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din localitate. Verificările efectuate de către polițiști cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, șoferul a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv în cazul substanțelor Amfetamină și Metamfetamină. Tânărul a fost condus și la spital unde i-au fost recoltate probe biologice.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa foto: unupetrotus.ro

