Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 19 iulie a.c., în jurul orei 2:45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care circula pe o stradă din oraș.
La volan a fost identificat un bărbat de 46 ani, din Sângeorz-Băi. Având în vedere faptul că șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa foto: economedia.ro

