AcasăSocialBârgăuan cu permisul suspendat, prins la volanul unei autoutilitare fără asigurare

Bârgăuan cu permisul suspendat, prins la volanul unei autoutilitare fără asigurare

-

Astăzi,  26 septembrie, pe Drumul Național 17, între localitățile Șieu Măgheruș – Podirei, polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean, Postul de Poliție Șieu Măgheruș au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr, de 24 de ani, din Tiha Bârgăului.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoutilitara nu avea asigurarea obligatorie, iar conducătorul auto avea dreptul de conducere suspendat. Tânărul a     fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, în urma controlului efectuat cu privire la vehicul, polițiștii au constatat că autoutilitara transporta aproape 6 metri cubi de cherestea, în valoare de 6.380 de lei, fără documente legale de provenienţă. În urma neregulilor de natură silvică  constatate, tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 4000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

 

De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis, iar polițiștii Postului de Poliție Șieu-Măgheruș continuă cercetările în acest caz.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri