AcasăSocialUn tânăr a FURAT un telefon dintr-o cafenea din oraș

Un tânăr a FURAT un telefon dintr-o cafenea din oraș

-

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 01.40, în urma unui apel 112, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița a depistat un tânăr de 19 ani, din Tonciu, bănuit de comiterea unui furt. Acesta a fost condus la sediul Poliției pentru audieri.

Tânărul a fost depistat pe o stradă din Bistrița, iar în urma controlului corporal, asupra lui polițiștii au descoperit un telefon, reclamat ca fiind sustras dintr-o cafenea.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în seara de 6 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, tânărul ar fi sustras telefonul mobil care se afla la încărcat, pe o masă dintr-o cafenea și care aparținea unui angajat.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit păgubitului, iar polițiștii continuă cercetările  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa foto: Stiri Diaspora

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri