La data de 30 octombrie a.c., în intervalul orar 16.00-19.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfăşurat o acţiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite cu violență, a consumului de droguri și la regimul rutier.
Astfel, pe raza Secției 3 Poliție Rurală Lechința, polițiștii au acționat în 2 filtre și au efectuat controale în trafic, fiind legitimate 34 de persoane. Totodată, au fost oprite pentru control 30 de autovehicule, toți conducătorii auto fiind testați cu aparatele din dotare.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, toate la regimul rutier, în cuantum de 4.485 lei, iar ca măsură complementară, a fost reținut un certificat de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice.
Sursa foto- G4media.ro

