În cazul intervenției în sprijinul populației este nevoie pe lângă pregătirea teoretică și fizică și de tehnica potrivită, în funcție de zona în care are loc aceasta.
Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, Jandarmeria Română a fost dotată cu 51 de autospeciale prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, valoarea totală a achiziției ridicându-se la 12,88 de milioane de lei. Jandarmeria Bistrița-Năsăud a primit în dotare una dintre cele 51 de autospeciale Ssangyong Musso Grand Style, care consolidează capacitățile de intervenție ale Jandarmeriei în situații de urgență în zonele afectate de dezastre/pericole, în scopul evaluării efectelor acestora, a transmiterii mesajelor de informare, precum și pentru captarea imaginilor din aceste zone.
Toate acestea pentru a se putea interveni la timp la nevoie, scopul fiind siguranța cetățenilor. Față de dotările standard pe care le au autospeciale aparținând Jandarmeriei, Ssangyong Musso Grand Style vine la pachet cu o serie de echipări suplimentare precum:
– Sistem de remorcare față (troliu);
– Sistem de avertizare optică și acustică;
– Echipament de comunicare acustică/ avertizare la distanţă;
– Panou afişaj cu leduri pentru mesaje variabile;
– Echipament de observare bazat pe principiul imagisticii termice.
În luna ianuarie instituția noastră a primit o autospecială pentru acces în zone greu accesibile, un Jeep Wrangler care este folosit de către jandarmii montani pentru intervențiile în zonele greu accesibile ale județului nostru.\
Sursa: Jandarmeria Bistrița

