Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” și Primăria Municipiului Bistrița continuă Stagiunea de Dans Contemporan cu două evenimente care promovează expresia artistică și mișcarea scenică în rândul publicului tânăr și adult.
Primul eveniment este un atelier de dans contemporan dedicat tinerilor cu vârste între 14 și 20 de ani, care nu necesită experiență anterioară. Atelierul se va desfășura marți, 7 mai, în intervalul 17:00 – 19:00, la Palatul Culturii – Sala de Coregrafie, sub îndrumarea dansatoarei Iulia Andro. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face online, în limita locurilor disponibile, prin intermediul formularului: https://forms.gle/Dp4L5YawQnJMAWnXA
Atelierul face parte dintr-un program mai amplu ce însoțește fiecare spectacol invitat din cadrul stagiunii cu un atelier de dans dedicat tinerilor din Bistrița.
Al doilea eveniment va avea loc miercuri, 8 mai, de la ora 19:00, la Palatul Culturii, și constă în prezentarea spectacolului „Nihil Sine Deo”, realizat de Compania Contemporary Creative Dreamers. Regia și coregrafia aparțin lui Daniel Alexandru Dragomir, iar distribuția reunește nume cunoscute din dansul contemporan românesc. Spectacolul abordează tematici profunde, precum căutarea absolutului, epuizarea și eliberarea, într-o formulă scenică provocatoare și autentică.
Biletele pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete a Palatului Culturii. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere de 50%, valabilă exclusiv la casa de bilete.
Evenimentele sunt organizate de Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” și Primăria Municipiului Bistrița, iar coordonatorul stagiunii este Bianca Bor.
Sursa: Palatul Culturii Bistrița
Sursa foto: Palatul Culturii Bistrița

