Proiectul educațional major intitulat „Consorțiu Școlar – Valea Bârgăului” intră oficial în linie dreaptă. Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a anunțat că au fost predate constructorului amplasamentele necesare pentru demararea lucrărilor.
Într-un mesaj adresat comunității, primarul a transmis:
„Stimați cetățeni!
Astăzi, 25 iunie 2025, au fost predate către constructor amplasamentele stabilite în vederea implementării proiectului ‘Consorțiu Școlar – Valea Bârgăului’, investiție menită să dea un plus de valoare procesului de învățare și dezvoltare a abilităților copiilor pe întreaga vale a Bârgăului!
Continuăm munca!”
Proiectul își propune să modernizeze infrastructura educațională din zonă și să creeze un cadru unitar și performant pentru dezvoltarea elevilor. Prin acest consorțiu, se urmărește integrarea și colaborarea eficientă între școli din mai multe localități ale Văii Bârgăului, precum și susținerea unui proces educațional adaptat nevoilor actuale ale copiilor și comunității.
Investiția este considerată una dintre cele mai importante din ultimii ani în domeniul educației la nivel local, cu beneficii pe termen lung pentru întreaga regiune.
Sursa: Doru Crisan (facebook)
Sursa foto: Doru Crisan (facebook)

