Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare pe strada Tabără, ca parte a proiectului „Amenajare de străzi în zonele noi de locuințe – etapa IV”.
Lucrările au inclus:
- Extinderea rețelelor de apă și canalizare;
- Implementarea sistemului de colectare a apelor pluviale;
- Montarea de hidranți pentru siguranță în caz de incendiu;
- Modernizarea sistemului de iluminat public;
- Mutarea rețelelor de curent și telecomunicații în subteran;
- Asfaltarea străzii pentru un acces mai facil și confort sporit pentru locuitori.
Primarul Gabriel Lazany a subliniat că proiectul contribuie la transformarea și modernizarea Bistriței, fiind parte a eforturilor continue pentru îmbunătățirea infrastructurii urbane.
Sursa: Gabriel Lazany
Sursa foto: Gabriel Lazany