vineri, octombrie 24, 2025
AcasăSocialTânăr de 20 de ani, cercetat penal pentru tăierea cablurilor feroviare din...

Tânăr de 20 de ani, cercetat penal pentru tăierea cablurilor feroviare din Sărățel

-

Un tânăr de 20 de ani din comuna Șieu-Măgheruș a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii bistrițeni, fiind suspectat că, la începutul lunii septembrie, ar fi tăiat și secționat mai multe cabluri din sistemul feroviar în apropierea gării din Sărățel.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, tânărul ar fi acționat împreună cu un alt bărbat din aceeași localitate. Cei doi au încercat să transporte cablurile sustrase cu un atelaj, însă au fost observați de trecători și au fost nevoiți să le abandoneze.

„La data de 23 octombrie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Sărățel au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 20 de ani din Șieu-Măgheruș, cercetat pentru furt calificat. Totodată, pentru administrarea probelor în cadrul dosarului penal, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere”, au precizat reprezentanții IPJ.

Cercetările au arătat că, pe 2 septembrie, cei doi tineri ar fi tăiat și secționat mai multe cabluri ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar din extravilanul localității Sărățel, la km CF 2+700 de metri. Prejudiciul cauzat prin această faptă a fost estimat la peste 6.800 de lei.

Tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Sursa foto: Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri