Aproximativ 1.000 de litri de motorină s-au deversat marți într-o stație peco din localitatea Teaca, județul Bistrița-Năsăud, în urma unui accident rutier, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud.
„Accidentul rutier s-a produs în stația peco. În urma impactului, s-a răsturnat o cantitate de aproximativ 1.000 de litri de motorină dintr-un bazin aflat în remorca unuia dintre autoturismele implicate, pe suprafața amplasamentului stației de carburant”, a transmis ISU printr-un comunicat preluat de Agerpres.
Pompierii militari intervin pentru limitarea efectelor poluării și pentru protejarea mediului, folosind materiale absorbante și luând măsuri pentru a împiedica scurgerea combustibilului în împrejurimi. Autoritățile recomandă evitarea zonei până la finalizarea intervenției.
Sursa: ISU Bistrița-Năsăud / Agerpres
Sursa foto: www.readyconvenience.com

